Eram la atelierul de Soundscape în parcul mănăstirii din Curtea de Argeș, orașul meu natal. Trebuia să înregistrăm sunetele din jurul nostru, cu un recorder profesional.
Împreună cu colegele mele, am înregistrat clopotele mănăstirii. Am stat și le-am ascultat cu mare atenție. Mi-am dat seama că nu mai făcusem lucrul acesta, cu toate că locuiesc fix lângă și le aud în fiecare zi.
Profa` ne-a sugerat să luăm și ambianța, adică să înregistrăm sunetele de atmosferă ale locului. Am mers într-un colț mai retras, lângă Palatul Episcopal. Ne-am întins pe iarba verde, am setat nivelul microfonului și am apăsat pe REC. Trei minute. Doar eu cu mine. Mi-am pus căștile pe cap și am ascultat.
Mi-am dat seama că niciodată nu acordasem cu adevărat atenție sunetelor din jurul meu: ciripituri de păsărele, cântat de cocoși, zumzăit de insecte. M-am cufundat într-o stare de calmitate. Niciun gând nu-mi trecea prin minte. Era atât de liniște, parcă nimeni și nimic nu putea să mă mai deranjeze vreodată.
Din locul unde stăteam, aveam vedere spre mănăstire. Parcă o vedeam pentru prima dată. Era extraordinar de frumoasă. Mă simțeam recunoscătoare că trăiesc în acest oraș. Mă simțeam vie, parcă pentru prima dată.