Podul peste Olt

Locuri și povești

La atelierul de scriere creativă din cadrul Atelierelor Voice Your Place Slatina, participanții au scris o serie de povești scurte în relație cu cele șase obiective de patrimoniu. Pentru cineva care le are aproape, locurile acestea pot însemna o mulțime de alte lucruri: acasă, familie, prietenie, copilărie, adolescență, școală (cu tot ce au ele bun și mai puțin bun). Poveștile sunt integrate în audio ghid sub forma unor fragmente care își propun să aducă mai aproape ascultătorul de viața comunității locale.

Dragul meu prieten

de Dragoș Rasnoveanu

Era o zi obișnuită de vară. M-am trezit în jurul orei 11 și m-am simțit ușurat, realizând că nu trebuie să merg la  liceu. Era ultima lună de vacanță. Am aprins telefonul și am fost surprins de amalgamul de mesaje necitite de la prieteni. Am început sa scrolez prin ele, dar de obicei nu vezi lucruri așa interesante în conversațiile băieților. M-am dus să mă spăl pe dinți și pe ochi. Când am ieșit de la baie, holul întunecat făcea să fie o atmosfera sinistră în casă. M-am oprit în fața ușii părinților mei și am deschis încet ușa. Eram singur acasă. Am lăsat ușa larg deschisă, ca să pătrundă lumina, iar holul să nu mai pară atât de lung și sumbru. În bucătărie mi-am luat niște ouă și mi-am făcut prânzul. Atunci m-a sunat prietenul meu, Matei și m-a chemat afară.
Ne-am văzut la locul nostru de întâlnire dintotdeauna, un minimarket din zonă. De acolo, am pornit, ca în fiecare zi… nici nu mai trebuia să discutăm încotro. Destinația noastră era Podul Olt. Nici nu mi-am dat seama când am trecut de Casa Tineretului și de Esplanadă. Ajunși în Centrul Vechi, am discutat despre aceste clădiri aproape distruse, care țin atâtea amintiri în ele. Păcat ca nu pot vorbi. Sigur am auzi niște povești interesante.
Într-un final, ajungem la pod. Cum stăteam și discutam despre toate întâmplările trăite de noi de-a lungul anilor, el îmi face o farsă și mă împinge. Eu îmi pierd echilibrul, alunec și cad. Inima mi-o simt în gât, toate celelalte organe încep să se strângă în timp ce cad ca într-o gaură fără fund, dar e doar rezultatul adrenalinei care îmi curge prin tot corpul. Fac contact cu apa și mă scufund. Nu știu să înot. Mă panichez, mă zbat, reușesc să ies la suprafață. Îl strig pe Matei să mă ajute, dar acesta a plecat. Mă afund și mă tot afund, luat de curenții Oltului.
Cu cât stau și te privesc mai mult, prietene, mă întreb – și presupun că te întrebi și tu – care o fi fost rostul farsei. Ce-i drept, niciunul din noi nu are libertatea pe care și-o dorea. Tu, dragul meu prieten, ai sfârsit închis într-o celulă din cauza mea, dar și din vina ta. De-a lungul lunilor care au trecut, am tot stat și te-am tot privit și mi-am dat seama de un lucru.
- Matei… tu mă poți vedea, așa-i?